Alternativă sălilor de forţă în Chişinău: Panou de escaladă - Om Activ

Alternativă sălilor de forţă în Chişinău: Panou de escaladă

2076 / 14.09.2017
Când am fost invitat la zidul de escaladă, m-am gândit că cucerirea stâncilor este la modă şi am decis să accept invitaţia. Dar în tumultul treburilor cotidiene n-am reuşit să studiez pe google ce e asta şi ce mă aşteaptă, ca mai târziu să regret acest fapt.

Anton Pahotin,

director agenţiei de marketing digital Go Social

Despre presimţiri

Din fragedă copilărie tata mă educa în spirit sportiv, iată de ce de-a lungul vieţii am încercat diverse genuri de sport şi de obicei, le deprindeam cu uşurinţă. Cu aceleaşi aşteptări m-am dus la panoul de escaladare. El era înalt, iar eu ferm decis.

Primele impresii

Mi s-a spus câte ceva despre tehnică, mi-au pus o pereche de chiloţi speciali, de care au prins funiile de siguranţă. M-au învăţat să fac nodul „opt”. Alpiniştii îl folosesc anume pe el, fiind foarte simplu de identificat, dacă este înnodat corect. Aveam dubii referitor la sistemul de siguranţă, însă m-am gândit că nu voi avea nevoie de el şi am pornit înainte, mai bine zis în sus.

Despre antrenamentul propriu-zis

Unul se ridică, altul asigură securitatea. Când ajungi în partea de sus a zidului, apeşi soneria. Atunci urmează să cobori şi singura modalitate este să uiţi de zid şi să te laşi pe mâinile celui de la asigurare.

Sunt 3 trasee. Itinerare şi mai multe. „Pietrele” se fixează dintr-un loc în altul pentru a antrena părţile slabe. Primul traseu este cel mai simplu. L-am parcurs cu uşurinţă. N-am întâmpinat dificultăţi.

Acestea au apărut pe cel de-al doilea traseu. Am verificat repejor sistemul de siguranţă. M-am convins că este de nădejde. Cei de jos mă sfătuiau în ce direcţie să mă deplasez şi de ce să mă fixez. Am încercat să mă apuc de cele mai sigure pietre, însă de fiecare dată cădeam, când mai aveam doar în jur de 3 metri până la partea superioară. Am făcut vreo 30 de tentative de a cuceri acest traseu. Toţi obosise deja de încercările mele zădarnice, iar amorul propriu începuse să cedeze şi deja eram gata să renunţ. Aproximativ la cea de-a 38-a încercare am înţeles în sfârşit recomandările instructorului, care îmi spusese că trebuie să escaladez cu picioarele. Cu mâinile doar se alege direcţia. Mâinile obosise de-a binelea şi era nespus de complicat să mă caţăr. A fost o adevărată provocare pentru mine. Ţine minte, pe panoul de escaladare te ridici cu ajutorul picioarelor, mâinile doar aleg calea. În sfârşit am cucerit şi al doilea traseu şi acum am o fotografie excelentă pe care stau triumfător, căţărat acolo sus. Eram sleit de puteri, nu mai aveam forţe pentru al treilea traseu. Am încercat de câteva ori să escaladez, dar am reuşit doar câţiva metri.

Senzaţiile după antrenament


A doua zi după antrenament mă chinuiau durerile în antebraţ, pe care zădarnic l-am pus la grea încercare. Îmi părea rău şi de noua pereche de Asics. A fost o alegere ciudată să-i încalţ anume pe ei. Îţi recomand pentru escaladări să-ţi pui o pereche de încălţăminte cu talpa dură, până când nu vei decide că aceasta-i vocaţia ta şi îţi vei cumpăra încălţăminte profesională – şi ceea ce poţi roade de stânci fără remuşcări. Mă măcina sentimentul că n-am dus lucrul la bun sfârşit şi peste o săptămână am revenit cu prietenii şi destul de rapid am cucerit şi al treilea traseu. Cu asta s-a încheiat relaţia mea cu panoul de escaladări. Sau am luat doar o pauză, cine ştie?

Даша_prof

Andrei Hohlov,

manager de proiecte Aventura.md (panou de escaladare în Chişinău, accesibil tuturor), exitpoint.md (călătorii neobişnuite), teambuilding.md (traininguri corporative, care dezvoltă spiritul de echipă), antrenor principal al secţiei de alpinism a Clubului montan din Moldova.

În articol, Anton şi-a exagerat efortul. Evident că este talentat nu doar în sfera creaţiei, dar are şi o bună coordonare şi experienţă sportivă, pentru un începător, a escaladat destul de bine. Dacă doreşti să te antrenezi regulat, atunci frecventează mai întâi cursul de escaladare şi asigurare. După acest gen de instruire expres, antrenamentele de sine stătător vor fi mai eficiente. Pentru cei, care doresc să practice alpinismul la modul serios, avem secţii permanente de escaladare şi alpinism, cu care plecăm cu regularitate pe stânci şi în munţi.

Adresa: str. Ghioceilor, 1. Valea Morilor, Aventura Parc

Telefon: 0691-50-923

Facebook

Program:

●       în zilele de lucru de la 18:30 până la 21:30
●       în zilele de odihnă de la 12:00 până la 20:00

Preţ: 

●       o escaladă cu instructorul – 20 de lei
●       antrenament de sine stătător – 40 de lei fără restricţii de timp (mai ieftin cu abonamentul)

Echipamentul necesar: îmbrăcăminte, care nu stinghereşte mişcările; încălţăminte, care fixează bine piciorul.

Apropo, la 30 septembrie se vor desfăşura competiţii de escaladă pentru amatori. Informaţii despre ele citeşte aici.

(2076)

comments powered by HyperComments
Redacţia OMactiv

Alte articole la aceiaşi temă