Am încercat pe pielea proprie: boxul - Om Activ

Am încercat pe pielea proprie: boxul

1435 / 07.03.2018
Continuăm să vă informăm despre ceea ce poţi să mai faci în Chişinău pentru un corp sănătos, în afară de ridicarea greutăţilor. S-ar putea crede că rubrica se va epuiza în curând, dar nu este aşa. În oraşul nostru există o sumedenie de ocupaţii mai interesante, de existenţa cărora nici nu bănuiai.

Scop

Mereu merg cu mare plăcere la antrenament, indiferent de vremea de afară, de dispoziţie şi de faptul cum a fost ziua de muncă. Boxul pentru mine nu înseamnă doar un corp tonifiat. La fiece antrenament revin la starea lăuntrică iniţială. Anume acest gen de efort mă ajută să descarc toată energia negativă acumulată.

Boxul este unul din cele mai cunoscute genuri de luptă şi după senzaţiile mele, este perfect. El constituie şi un efort cardio suficient, dar şi o dezvoltare uniformă a tuturor grupurilor de muşchi, precum şi dezvoltarea reacţiei, coordonării şi rezistenţei.

Echipamentul necesar:

Înainte de a merge la antrenament, verifică-ţi geanta. În afară de echipamentul sportiv standard, nu uita de tifon, mănuşi şi cască.

În vestiar sunt maximum două fete, deorece mă antrenez într-un grup de băieţi. Mă bucur că în vestiar nu există rând la duş după antrenament. Nu-i invidiez pe băieţi. De obicei suntem 25 de persoane la fiecare antrenament.

Încălzirea

Pentru început avem încălzirea – alergări. Apoi la ele se adaugă alte mişcări, variante sunt multe, toate sunt destinate pentru încălzirea corpului. Singurul exerciţiu care nu-mi place este mişcarea cu spatele înapoi concomitent cu loviturile. Întotdeauna mă tem să-l calc pe cel de la spate sau să fiu lovit de cel din faţă. Sala este mare, de aceea în cele 20 de minute de încălzire parcurgem o distanţă bunicică şi deja se simte o uşoară oboseală.

Uneori la încălzire se adaugă jocul de-a prinselea. Uneori boxul este amuzant.

Lupta cu umbra


Etapa a doua. Lupta cu umbra – lovituri cu pumnul în aer într-un anumit ritm. Înainte de a lovi sacul greu, mai întâi trebuie să însuşeşti loviturile în aer. Mâinile trebuie să se obişnuiască cu mişcarea.

Tifoane  

Câteva minute durează să-ţi înfăşori mâinile cu tifon, să-ţi pui mănuşile şi casca. În această scurtă pauză organismul se odihneşte.

Sparring


Tot lucrul se face la indicaţia antrenorului. Ne repartizăm în perechi şi exersăm loviturile şi tehnica de apărare. Lucrând în perechi, înveţi să simţi distanţa şi să deprinzi mai bine mişcarea în box, decât lucrând permanent cu sacul.

Apoi vine rândul lucrului cu sacul contra cronometru, de asemenea la indicaţia antrenorului. În acest moment, eşti epuizat şi lucrezi din răsputeri. Apoi se deschide a doua răsuflare. Şi găseşti rezerve să rezişti până la fraza instructorului „antrenamentul s-a încheiat”. Sentimentul de oboseală şi satisfacţie pentru munca depusă se răspândeşte prin tot corpul. Însă de vreme ce s-a deschis a doua respiraţie, te poţi reţine pentru sărituri cu coarda şi prelucrarea abdomenului.

Alexei Timoşcov,

antrenor de box, deţinătorul locului V la Campionatul Europei de box şi de 5 ori campion al RM

Boxul este unul din cele mai atractive şi scumpe genuri sportive ale contemporaneităţii. În jurul lui circulă numeroase legende şi mituri, care sunt spulberate cu uşurinţă de cunoscători. Cea mai populară opinie preconcepută e că boxul este un gen de sport nemilos şi cu riscuri mari de traumatizare. Dacă scopul este tonifierea corpului şi efort fizic, atunci boxul este soluţia perfectă.

Amatika crossfit&fight club

Adresa: Ştefan cel Mare 196/2

Telefon: 069 068 888

Facebook 

Zile de lucru: luni-sâmbătă (dar sâmbătă nu există antrenamente de box)

Durata antrenamentului: de la 1,5 la 2 ore (ultimele 30 de minute la dorinţă)

Instructor: Alexei Timoşcov,

Preţul abonamentului lunar: 450 de lei

(1435)

comments powered by HyperComments
Ekaterina Kuiat

jurnalist

Alte articole la aceiaşi temă