De ce trebuie să eviţi categoric stretchingul înainte de antrenament (cel puţin 4 cauze) - Om Activ

De ce trebuie să eviţi categoric stretchingul înainte de antrenament (cel puţin 4 cauze)

6929 / 22.08.2017
Mulţi înlocuiesc încălzirea dinaintea antrenamentului de forţă cu exerciţiile de flexibilitate. Nu fac bine. Bineînţeles întinderea muşchilor este benefică, însă nu înainte de a lucra cu greutăţi. Explicaţia e foarte simplă.

Stretching este un antrenament pentru mobilitate. În urma lui, muşchii se alungesc şi creşte amplitudinea de mişcare articulaţiei. Ca aceste exerciţii să-ţi aducă nu doar satisfacţie morală, dar şi beneficii reale, ar trebui să le îndeplineşti cel puţin în decurs de o oră. Iată care sunt beneficiile: flexibilitatea reduce riscul traumatismelor, iar muşchii alungiţi şi elastici reacţionează bine la efort şi au un potenţial mai mare de creştere. Aşadar, am stabilit că totuşi exerciţiile pentru întindere sunt necesare. Dar iată ce se întâmplă dacă sunt efectuate înainte de antrenamentul de forţă.

1. Secreţie sporită de cortizol, care distruge muşchii

Combinând două antrenamente într-o oră, dublăm durata antrenamentului. Dar aceasta nu aduce şi beneficii duble. Dimpotrivă, astfel se tulbură regimul antrenamentului de forţă, alcătuit din: odihnă – 40 de minute de efort – odihnă, bazată pe schema de secreţie a cortizolului.

Organismul începe producerea cortizolului – hormon al stresului, peste aproximativ o oră de violenţă (anume aşa el percepe stretchingul, exerciţiile de forţă şi orice tip de efort). Creşterea acestui hormon în sânge duce la distrugerea muşchilor. Prin urmare, dacă în timpul stretchingului nivelul lui a crescut, atunci antrenamentul de forţă va decurge în regim de distrugere a muşchilor, devenind absolut inutil.

2. Epuizarea apei şi glicogenului

În timpul exerciţiilor de stretching, rezervele de glicogen se consumă nu mai puţin, decât în timpul altor antrenamente. În goana după flexibilitate, organismul transpiră şi se deshidratează la fel de intens. Astfel, vei pierde toate rezervele pe care le-ai păstrat pentru antrenamentul cu greutăţi încă la etapa de pregătire.

3. Reducerea concentraţiei

În timpul exerciţiilor pentru flexibilitate se reduce gradul de concentraţie al sistemului nervos central. Senzaţiile de durere obosesc sistemul nervos, care ar putea să cedeze înainte de a proceda la antrenamentul cu greutăţi. Iată de ce apar traumatismele, atât morale, cât şi fizice, precum şi pierderea rezultatelor.

4. Creşterea indicilor de forţă

Muşchiul bine întins îşi pierde potenţialul de a ridica greutăţi. Adu-ţi aminte de un elastic, care şi-a pierdut rigiditatea necesară. Atunci nu mai este bun la nimic. La fel e şi în cazul muşchiului întins, care nu poate îndeplini cum se cuvine amplitudinea mişcării.

Stretchingul micşorează forţa muşchilor cu până la 30%.

Atunci, cum ar trebui îndeplinite exerciţiile de forţă:

  • 1 Până la antrenament:
    10-15 minute de gimnastică pentru articulaţii şi exerciţii lejere pentru încălzirea muşchilor, care vor fi antrenaţi.
  • 2 În zilele de odihnă
    De 2-3 ori pe săptămână câte 40-60 de minute. Apropo, nu uita de încălzire şi înainte de exerciţiile pentru flexibilitate – 10-15 minute de cardio sau gimnastică pentru articulaţii.

(6929)

comments powered by HyperComments
Vadim Oleinicov

instructor de fitness, specialist în gimnastică curativă, antrenor superior la "ZSport"

Alte articole la aceiaşi temă