Ecaterina Carauş: "Nu vreau să dau cărţile pe faţă, dar în toamnă va fi ceva foarte spectaculos" - Om Activ

Ecaterina Carauş: „Nu vreau să dau cărţile pe faţă, dar în toamnă va fi ceva foarte spectaculos”

2112 / 01.06.2016
Recent s-a desfăşurat campionatul Moldovei la bodybuilding. Am aflat de la Ecaterina Carauş, proaspăt preşedinte al Federaţiei de bodybuilding a RM, ce ne aşteaptă în noul sezon.

– De la ce a început pasiunea dvs. pentru bodybuilding?

Am mers la sala de forţă pentru sine – pentru sănătate şi o condiţie fizică bună. Peste un timp am decis să merg mai departe, am urmat o instruire specială şi am devenit antrenor. Tot atunci l-am cunoscut pe Aurel Gorea (n.r. preşedintele anterior al Federaţiei de bodybuilding al RM), el a fost profesorul meu.

– Care este ocupaţia dvs. de bază, în afară de activitatea în cadrul Federaţiei? Aveţi vreo legătură cu bodybuildingul în viaţa de zi cu zi?

Desigur! Sunt antrenor la Eco Sport Gym.

IMG_2835

– Îi antrenaţi pe sportivi? 

Nu este chiar aşa. Îi antrenez pe clienţii clubului. Nu-i instructez pe profesionişti, deocamdată. 
Apropo, nu intenţionez să renunţ la activitatea de antrenor, însă deocamdată nu voi aduna noi clienţi.

– Planificaţi să evoluaţi la nivel profesionist?

Întotdeauna m-au încântat sportivele, care evoluează la categoriile fitness-bikini şi bodyfitness. Dar nu mă văd pe scenă în calitate de participant, cândva mă gândeam la asta, dar probabil nu e pentru mine.

– Cum a decurs calea de la antrenor la preşedinte al federaţiei?

După ce mi-am finisat studiile la Aurel Gorea am păstrat o relaţie de prietenie, iar mai târziu am început să colaborăm. Era confortabil să conlucrăm. Şi m-a numit în funcţia de vicepreşedintele al Federaţiei. Întrucât intenţionăm să dezvolăm bodybuildingul în ţara noastră, este mult de lucru, iar Aurel a decis să treacă în liga profesioniştilor ca să se ocupe de pregătirea antrenorilor şi arbitrilor. De facto, el a început să ridice ţara noastră la un nou nivel. Tot atunci mi-a propus să ocup funcţia sa ca să dispună de mai mult timp, iar eu am acceptat şi acum dezvoltăm bodybuildingul muncind cot la cot.

IMG_2863

– Ce obligaţii aveţi?

Funcţiile mele sunt: organizarea competiţiilor, extinderea arealului lor, dezvoltarea Federaţiei. Anterior competiţiile se desfăşurau doar o dată pe an, primăvara, dar în această toamnă intenţionăm să organizăm încă o competiţie! Nu vreau să divulg toate secretele, dar va fi interesant şi spectaculos.

– La ce nivel se află bodybuldingul la noi?

Avem la ce lucra. Mă bucură faptul că cu fiece an creşte numărul oamenilor interesaţi de acest gen de sport. Atleţii au o pregătire excelentă – deja sunt competitivi, chiar şi în comparaţie cu sportivii europeni. Cu toate acestea, anual vom ridica sportul la un nou nivel, iar o dată cu asta va creşte şi nivelul sportivilor. În linii generale, platforma este organizată, dar avem unde creşte.

– De ce duce lipsă Federaţia?

Întotdeauna suntem bucuroşi de sponsori, deschişi pentru cooperare. În plus, de specialişti! Avem specialişti buni, dar am vrea să fie mai mulţi. Nu este suficient interes, tendinţa există, dar am vrea ca mai mulţi oameni să ducă un mod de viaţă sănătos.

– Doar sponsorii finanţează Federaţia sau şi statul îşi aduce aportul?

Doar sponsorii.

– Câţi oameni participă cu regularitate la competiţii?

În acest an, au fost mai mulţi participanţi, decât anterior. În total, au participat 65 de persoane, cea mai mare parte a lor fiind bărbaţi.

– Puteţi da câteva nume? Există bodybuilderi moldoveni, care participă nu doar la competiţiile naţionale?

Da! Svetlana Lenivţeva a fost la campionatul Europei din Santa Susanna, Vitalie Calestru – campion absolut al Moldovei, Iura Molcean.

– Culturiştii se mută cu traiul peste hotare?

Câţiva au plecat în Italia şi America. Recent o fată din SUA a evoluat acolo la competiţii cu drapelul Moldovei.

– Cum poţi să participi la Campionatul Moldovei?

Mai întâi se expediază o cerere de participare. Înainte de competiţii are loc procedura de cântărire. În plus, există o serie de hotărâri, care reglementează dres-codul sportivilor – de exemplu, hotărârea cu privire la bikini. În document sunt indicaţi parametri, la care trebuie să corespundă bikini fiecărui sportiv. Ulterior, participanţii sunt repartizaţi pe categorii.

IMG_2890

– Dacă cineva decide să facă bodybuilding, e neapărat să se adreseze la Federaţie?

Actualmente nu există o structură de colaborare. Oamenii se antrenează în diferite cluburi de fitness şi săli de forţă. Ei ating nivelul de amator, apoi unii decid să devină profesionişti. La acest nivel, deja se poate vorbi despre cooperare şi ajutor din partea federaţiei. Dar n-avem posibilitate să-i sponsorizăm cu regularitate, deoarece deocamdată nu avem o selecţionată.

– Genetică sau tenacitate?

Factorul genetic are mare importanţă, dar foarte frecvent un om dotat din punct de vedere genetic se relaxează, iar unul ambiţios va lucra asupra sa. Genetica are importanţă pentru succese, dar nu trebuie ignorată nici perseverenţa.

IMG_2842

– Bodybuildingul este o preocupare costisitoare?

Destul de costisitoare. Sportivul plăteşte pentru sala de forţă, nutriţia sportivă, serviciile antrenorului, masorului. Profesionalii cumpără grimă scumpă, fetele – costume bikini şi încălţăminte specială. De asemenea, există cheltuieli pentru nutriţia şi aditivii sportivi. În plus, deplasările la competiţiile peste hotare sunt scumpe. Desigur, este vorba despre profesionişti.

– La noi se găseşte nutriţie de calitate pentru sportivi?

Da, desigur. Deşi aş dori ca sortimentul să fie mai variat. Unii profesionişti dau comandă de peste hotare, iar alţii cumpără la noi.

– Din ce trăiesc bodybuilderii?

Mulţi participă la campaniile de publicitate pentru nutriţie, îmbrăcăminte sportivă, în special a brandurilor specializate. Se practică diverse filmări pentru cinema sau spoturi comerciale. Bodybuilderii renumiţi susţin master-clase, predau arta de a poza.
Toate acestea se dezvoltă la noi, unii sportivi deja fac publicitate pentru nutriţia sportivă. Există fete, care predau arta de a poza, însă nu poate fi vorba despre câştiguri de acelaşi nivel.

– În ce măsură bodybuildingul este o profesie? Sportivii lucrează şi în altă parte?

Există tineri, care lucrează în alte domenii. Dacă omul şi-a trasat un scop, vrea să participe la competiţii – va avea cu sine containere cu hrană, va mânca de 6-7 ori pe zi, se va antrena, în pofida oboselii şi supraîncărcării. Deşi majoritatea totuşi lucrează antrenori.

– Cât de puternică e baza noastră de antrenori?

Avem antrenori foarte buni. Ei şi antrenează, şi evoluează. Deseori frecventează master-clase. Antrenorul nu trebuie să aibă doar cunoştinţe teoretice, dar şi practice, precum şi abilităţi de psiholog, nutriţionist, medic. El trebuie să înţeleagă în ce situaţie se află sportivul.

– Cum se formează legătura dintre sportiv şi antrenor?

Este important să găseşti antrenorul potrivit. Eu consideră că trebuie să ai încredere în antrenor şi să îndeplineşti tot ce-ţi spune (chiar dacă în adâncul sufletului nu eşti de acord). Este importantă componenta psihologică şi sufletească. Antrenorul te va impune să faci ultimele 2 repetări necesare şi anume ele vor fi cele mai eficiente.

IMG_2870

– Există la noi o comunitate de culturişti?

Acum câteva zile, Vitalie Calestru a publicat pe Facebook o postare în care spune că în acest sport îi place anume că în scenă toţi sunt concurenţi, dar de îndată ce intră în culise, toţi devin prieteni.  Între sportivi sunt relaţii destul de călduroase. Cred că bodybuilderii sunt oameni foarte pozitivi şi buni la inimă.

 

(2112)

comments powered by HyperComments
Redacţia OMactiv

Alte articole la aceiaşi temă