Cum să alegi cel mai bun antrenor - Om Activ

Cum să alegi cel mai bun antrenor

579 / 24.11.2015

Dacă ai decis să investeşti în aspectul tău fizic şi vrei să fii susţinut de un antrenor profesionist când vei merge la fitness, pentru că îţi pasă inlcusiv de sănătatea ta, atunci e cazul să fii instruit de un om care îşi cunoaşte bine domeniul.

Ai trecut deja şi de etapa în care ţi-ai procurat abonament dar uite că te-ai ales cu un manager de vânzări aparent binevoitor, care îţi zâmbeşte frumos, îţi arată sala de antrenament şi mai mult de atât, insistă să apelezi la un oarecare antrenor.

Vadim Oleinicov, expert BE STRONG:

Managerul de vânzări nu îţi argumentează însă de ce ai nevoie anume de acel antrenor sau de ce ar fi el tocmai potrivit pentru tine. Dacă acest lucru te pune pe gânduri, atunci chiar merită să te gândeşti de două ori înainte de a lua o decizie.

Acel manager pur şi simplu este mulţumit că şi-a luat procentul din abonamentul tău şi te “dă mai departe” dar “te dă” nu neapărat pe mâini bune. Acum ai ajuns la concluzia că, pe bune, îţi trebuie un instructor bun, ceea ce înseamnă – un om multilateral dezvoltat şi încerci să te ţii cât mai departe de diletanţi. E clar deja că în asemenea circumstanţe nu este cazul să accepţi propunerea managerului de vânzări a fitness clubului, cu atât mai puţin dacă acesta laudă intens un anumit antrenor. Realitatea de sub acoperişul cluburilor de sport este de o așa natură că managerii, antrenorii şi chiar restul angajaţilor, se recomandă între ei iar calitatea serviciilor acestora nu este întotdeauna satisfăcătoare.  Piaţa asta e similară cu cea a taximetriştilor, una în care se ascultă chanson şi se mănâncă la greu seminţe, comenzile zilnice fiind preluate în marea lor majoritate de către începători sau neprofesionişti, pe când şoferii care ştiu meserie îşi prind clienții de la bordură.

Ajuns într-o asemenea situaţie, nu poţi decât să-ţi pui în funcţiune imaginaţia, îţi mai aminteşti cele învăţate la lecţia de actorie la care ai nimerit întâmplător şi încerci să scapi de managerul care nu-ţi mai dă pace. Imediat după aia, îţi rezervezi ceva timp ca să mai tragi cu ochiul de sine stătător prin sală. Mai jos ţi-am pregătit şi o serie de îndrumări despre cum poţi să găseşti un antrenor pe măsura necesităţilor tale sau cel puţin, să găseşti unul mai bun decât cel care ţi-a fost propus anterior de către managerul de vânzări.

Se recomandă, oricum, să ţii cont şi de intuiţie că, se ştie, este o “antenă”care funcţionează garantat.

divider

La ce detalii să acorzi atenţie atunci când cauţi un antrenor.

1

obrazovanie_rom

Studiile superioare în educaţie fizică sau într-un domeniu apropiat sportului este un factor indinspensabil pe care trebuie să îl posede un antrenor personal iar asta pentru că diploma de studii superioare este net superioară uneia care confirmă doar 2 luni de training. Procesul de antrenament trebuie să se bazeze pe știință şi informaţie exactă dar nu pe baza unor articole citite undeva pe internet.

2

dopolnitelinoe-obrazovanie_rom

Din păcate, doar câteva fitness cluburi din orașul nostru investesc în educația personalului. Un antrenor bun însă, unul care trăieşte cu profesia sa şi o practică din plăcere, va merge la cursuri de instruire chiar şi individual, fără a fi împins de nimeni. Asta pe când un pseudo antrenor va ignora până şi cursurile pe care i le oferă compania în care este angajat. Fiind sigur că le cunoaşte pe toate, îşi va permite şi să lipsească de la master-klassurile calitative la care i se oferă ocazia să participe gratis.

3

vneshnii_vid1_rom

E clar de la sine că un antrenor care se respectă şi care îşi respectă şi meseria, va fi îngrijit, plăcut și într-o formă fizică bună. El conştientizează că este văzut ca un ideal de către cei care apelează la serviciile sale şi mai ştie că este necesar să corespundă inclusiv cerinţelor de imagine. În plus, un antrenor bun va face aşa încât rezultatele antrenamentelor tale să ajungă până şi dincolo de performanța sa.

Să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă! Nu-i aşa că e amuzant şi în acelaşi timp dezolant să vezi la sala de forţă vreun antrenor care, după aspect, nu se ridică la nivelul meseriei? Cum ar putea un instructor să-şi inspire clientul să ducă un mod de viață activ şi sănătos pe când el, fizic, arată mai rău decât toţi cei prezenţi în sală şi mai e şi încălţat în adidaşi… găuriţi?

4

vozrast_rom

Mulţi antrenori îşi încep activitatea pe la 20-22 de ani şi cam tot de atunci îşi asumă responsabilitatea de a avea grijă de sănătatea altora. Acest lucru este totalmente greşit!  V-aţi imaginat vreodată chirurgi care efectuează operaţii complicate la 22-25 de ani, fără ani de practică? Cam aşa e şi cu instructorii, în sport. În linii generale, abia pe la 30 de ani un antrenor este perfect conştient de responsabilitatea pe care şi-o asumă în meseria sa şi este suficient de experimentat încât să-i ajute pe alţii.

5

kolicestvo_trenirovok_rom

Programul încărcat al unui antrenor nu este o garanţie a calităţii serviciilor pe care le prestează sau a popularităţii sale ci doar dovada cooperării cu managerul de vânzări (vezi mai sus). Un instructor autentic nu practică mai mult de 6 (maxim 8) antrenamente individuale pe zi pentru că, fizic, acest lucru nu este posibil. Cât de bun poate fi la sfârşitul zilei un atrenor care lucrează 12 ore din 24? Îşi va aminti el oare ce exerciţii aţi mai făcut data trecută când v-aţi văzut? Antrenorii care se menţin pe dopping se exclud şi ei din lista celor potriviţi necesităţilor tale.

6

shirokii_krugozor_rom

Chiar dacă, ipotetic, acesta n-ar fi trebuit să fie neapărat punctul său forte, este extrem de important ca un antrenor să posede un vocabular dezvoltat şi capacitatea de a menţine o discuţie la orice subiect. Alături de el ar trebui să-ţi fie interesant să te manifeşti, să mai afli lucruri noi şi să te simţi şi confortabil.

7

znanie_dietologii_rom

70% din succesul dumneavoastră în materie de sport va depinde şi de o alimentaţie adecvată iar antrenorul trebuie să știe clar ce trebuie să conţină dieta ta, fie că e vorba de proteine, grăsimi, carbohidraţi sau nutrienţi. Discuţiile despre eliminarea din regimul zilnic a dulciurilor, a fripturilor și a băuturilor acidulate din alimentaţia ta, nu sunt iniţiate şi dezvoltate de către un antrenor autentic pentru că despre alimentele nocive sănătăţii ştiai şi tu în linii generale.

8

monitoring_corectsia_rom

 Un antrenor bun analizează, ajustează, supraveghează şi abia apoi face un plan concret de activitate, revizuind periodic programul sportiv pe care îl parcurgi. Eventual, dacă eşti în căutarea unui asemenea om, ai putea să te interesezi la ceilalţi colegi de sală despre antrenorii care fac acest lucru, adică adaptează programul de antrenament după necesitatea individuală a fiecărui client în parte.

divider

 În fine, nu e mare lucru să iei un creion în mână şi să-ţi notezi în agendă cum ar trebui să fie antrenorul ideal; cel care te va duce anume spre rezultatul de care ai nevoie.

Per ansamblu, indiferent de faptul că e bărbat sau e femeie, antrenorul tău trebuie să fi ajuns la o vârstă medie, să posede un corp bine lucrat şi atenţie, nu exagerat de sculptat şi ar fi cazul să deţină o diplomă de studii superioare.  Dacă un antrenor are în programul său zilnic unul ori două antrenamente sau dimpotrivă, are prea multe, înseamnă că acesta nu este omul potrivit. Antrenorul ai cărui clienţi se bucură de planuri realizate minuţios şi de rezultate vizibile, poate fi exact persoana pe care o cauţi; una alături de care te veţi simţi bine şi vei petrece timpul productiv.

De ce este important acest ultim aspect – starea de bine pe care o resimţi alături de antrenor? E important pentru că acesta este omul care te va antrena în lunile imediat următoare, deci o perioadă destul de lungă şi trebuie să fii sigur de interesele comune şi compatibilitatea pe care o aveţi în comun. Sănătatea, echilibrul interior şi condiţia ta fizică va depinde în mare măsură de antrenorul pe care îl alegi.

(579)

comments powered by HyperComments
Vadim Oleinicov

instructor de fitness, specialist în gimnastică curativă, antrenor superior la "ZSport"

Alte articole la aceiaşi temă