8 sfaturi pentru cei, care doresc să mănânce fără consecinţe absolut totul (chiar şi un tort întreg!) - Om Activ

8 sfaturi pentru cei, care doresc să mănânce fără consecinţe absolut totul (chiar şi un tort întreg!)

6627 / 31.03.2017
Noţiunea cheat meal se aude tot mai frecvent în lumea sportului şi alimentaţiei corecte, aceasta presupune abaterile sistematice şi planificate de la planul de alimentaţie. Astăzi vom relata detaliat ce înseamnă cheat meal, cui i se permite, iar cui nu, precum şi care sunt cele mai importante principii ale cheat meal-ului.

Cheat meal (сheat – trişare, meal – mâncare) – o masă pe zi (uneori toată ziua), o dată pe săptămână sau de două ori (sau când îţi pofteşte inima), când te poţi delecta cu ceea ce nu se înscrie în raţia ta alimentară.

Unii susţinători ai aceste abordări propun un alt termen mai pozitiv – „mâncare liberă”, care la fel înseamnă un răgaz pentru organism.

Oponenţii metodologiei susţin că este o autoamăgire. Da, e mai curând o înşelăciune, dar e o minciună spre binele nostru.

  • Esenţa metodei este simplă: regula 90/10. 90% din timp te alimentezi perfect şi doar în 10% din cazuri te abaţi de la dietă.

Avantajele fiziologice şi psihologice:

1. O înţelegere cu conştiinţa 

Cât de puternică ar fi motivaţia, oricum uneori au loc abateri de la planul de alimentaţie, în special dacă eşti gurmand sau iubitor de dulciuri. Dacă e complicat să te alimentezi corect timp îndelungat, în aşa caz e mai bine să faci abateri controlate şi planificate fără mustrări de conştiinţă.

2. E foarte simplu să refuzi

Adu-ţi aminte cât de dificil este să renunţi, dacă ai încercat un singur pai de cartof. Uneori e mai simplu să nu încerci fructul interzis, în caz contrar nu te vei putea opri. Însă dacă ştii că va veni ziua X, când vei putea savura bucatele preferate în cantitatea dorită, va fi mai simplu să supravieţuieşti fără acest cartof.

3.  Recompensă 

Este cea mai răspândită cauză psihologică, care-şi trage rădăcinile din copilărie, când eram luaţi cu zăhărelul sau răsfăţaţi cu bombonica de sărbători. E dificil să renunţi la această tradiţie, de aceea, cea mai bună soluţie este o abordare conştientă.

4. Accelerarea metabolismului

Restricţiile şi dezechilibrul alimentar duc la încetinirea metabolismului. Când începem să ne alimentăm cu de toate (deşi nu este corect), au loc schimbări la nivel hormonal, care îi dau înţeles organismului că foamea a luat sfârşit. Experienţa colosală a sportivilor şi a amatorilor denotă că cheat meal-ul, precum şi metodele similare (alternarea carbohidraţilor şi a proteinelor, „zigzag”) ajută la depăşirea platoului de pierdere în greutate. Însă numai dacă sunt efectuate corect!

Cheat meal-ul este absolut inadmisibil:

1. Dacă nu ai putere de voinţă

Când ajungi la fructul interzis, nu te mai poţi opri? Vei putea răspunde la această întrebare numai după câteva cheat meal-uri. Dacă va fi complicat să respecţi planul obişnuit de alimentaţie după ziua sau masa de relaxare, atunci această metodă nu ţi se potriveşte.

2. Dacă suferi de disfuncţii ale tractului digestiv

Pancreatita cronică, disfuncţii ale stomacului sau ale intestinelor te pot aduce pe patul de spital după cheat meal. Consultă medicul curant, posibil ca el să-ţi permită să practici un cheat meal mai lejer, ca să poţi depăşi mai uşor restricţiile. De exemplu, se pot adăuga produsele preferate la prânz (când digestia este maximală) sau pot fi repartizate la toate mesele într-o cantitate nu prea mare.

De fapt nu există anumite reguli stricte, numai tu alegi, când să te răsfeţi. Dar ţine cont de aceste sfaturi.

8 sfaturi, care te vor ajuta să te relaxezi şi să rămâi în limitele rezonabilului.

  • 1 Nu schimba raţia alimentară până la şi după cheat meal
    Nu îndura foame până la şi după el. Scopul cheat meal-ului este de a adăuga suplimentar 1000-1500 de calorii la alimentaţia curentă. Alege din timp produsele preferate şi integrează-le în alimentaţie. Dar fără exces de zel. Dacă planifici să înfuleci o pizza, atunci poţi să renunţi la prima şi a doua masă, deşi, din experienţa proprie, afirm că cel mai probabil organismul nu va putea primi suplimentar o asemenea cantitate.
  • 2 Mănâncă până sau după antrenamentul de forţă
    După antrenament toată sau cea mai mare parte a alimentelor consumate sunt folosite pentru recuperarea resurselor folosite, iată de ce conştiinţa ta nu va avea nicio şansă.
  • 3 Lasă la o parte mustrările de conştiinţă
    Ţine minte, abaterea de la dieta obişnuită este un fapt, menit să te bucure, nu să-ţi trezească sentimentul de vinovăţie. Este o acţiune planificată şi conştientă, ci nu spontană. De aceea, primeşte plăcere!
  • 4Ai putere de voinţă
    Este foarte uşor să prelungeşti cheat-mealul pentru câteva zile. Dacă ai obiceiul să transformi cheat-mealul într-un cheat-week, atunci renunţă la această idee.
  • 5 Cheat-mealul nu se recomandă mai des, decât 1 dată pe săptămână
    Cheat-meal nu este o modalitate de a mânca nesănătos fără să fii pedepsit, ci e un pas bine gândit. El trebuie efectuat o dată pe săptămână, dacă eşti în formă bună. Dacă ai scopul de a slăbi – o dată la 2 săptămâni sau chiar pe o lună.
  • 6 Alege corect ziua
    Cheat-mealul trebuie să satisfacă la maximum nu doar stomacul, dar şi psihicul. Există diferite aspecte mentale şi emoţionale, cu ajutorul cărora această masă va fi şi mai plăcută. Alege locul potrivit şi mâncarea, care te poate desfăta – dacă încalci, cel puţin s-o faci cu dragoste de sine!
  • 7 Nu te cântări după cheat-meal
    Da, eşti tentat să vezi cât ai mâncat. Cel mai probabil cifrele nu te vor bucura. Dar acestea nu sunt GRĂSIMI! Revino la graficul de alimentaţie şi antrenamente şi peste o zi apa şi glicogenul în exces (glucoza din muşchi şi ficat) vor dispărea. Despre aceasta citeşte aici.
  • 8 Ai grijă de tractul digestiv
    Dacă timp îndelungat te-ai alimentat corect, organismul nu va face faţă volumului mare de hrană grasă şi bogată în calorii. Ficatul şi pancreasul vor fi şocate, iată de ce trebuie să te gândeşti bine, înainte să mănânci o pizza de unul singur.

Ai grijă de tine şi alege ceea ce-i sănătos şi ţi se potriveşte!

(6627)

comments powered by HyperComments
Ecaterina Didyk

nutriționist din anul 2007, președinte al Asociației Nutriționiștilor din Moldova, coach deținător al certificatului Universităţii Internaționale Erickson, co-organizator și curator al proiectului "Școala de Nutriție" în RM, co-fondatorul școlii internaționale de nutriție Nutrition Expert, autor al seminarelor intensive de nutriție pentru instructori și cosmetologi

Alte articole la aceiaşi temă