7 branduri autohtone de genți și rucsacuri extraordinare - Om Activ

7 branduri autohtone de genți și rucsacuri extraordinare

16823 / 28.01.2020
Lansăm o nouă rubrică în care vom discuta despre companiile care produc mărfuri autohtone extraordinare. Astăzi am adunat pentru dvs. 7 branduri de genți și rucsacuri, fabricate în Moldova.  În lista de mai jos veţi găsi articole de tot felul, de la cele din piele eco şi naturală, până la denim reciclat şi alte ţesături.

by Sky

Rucsacuri și genți din piele naturală

www.byskybag.com


Ecaterina, proprietara brandului by Sky, adoră să lucreze la comenzi exclusive, care ies din tipare. Genţile şi rucsacurile ei sunt nemaipomenite, pe măsura Ecaterinei. La întrebarea de ce anume piele naturală, Ecaterina susţine că acesta este un material excelent, fiabil și durabil, care poate fi prelucrat atât manual, cât şi cu maşina de cusut.

Preţ: de la 40 de euro

Urban project by Artur Graur

Genţi la brâu, mini-rucsacuri din diferite stofe

Facebook

Artur Graur se află în această industrie deja de 13 ani. Cândva confecţiona jachete şi paltoane, dar întotdeauna a visat să realizeze accesorii pentru viaţa de zi cu zi, astfel acum 3 ani a luat naştere brandul său URBAN Project. Designerul pledează pentru moda eco și consum raţional, de aceea confecţionează articolele sale din denim reciclat și alte țesături.

Preţ: de la 150 de lei

Nikitin

Rucsacuri din piele naturală

Facebook


Alexandru Nichitin se inspiră din cultura japoneză și din minimalismul specific acestui popor, rodul muncii sale sunt rucsacuri de forme laconice din piele naturală. Designerul spune că a fost dragoste tactilă cu pielea de la prima vedere. Ne-am convins de acest fapt, admirând produsele sale.

Acum Alexandru coase rucsacuri mai rar, iată de ce noile apariţii se vând ca pâinea caldă. Îţi doreşti un rucsac de la Nikitin? Comandă-l imediat sau urmăreşte cu regularitate pagina lui de pe Facebook ca să nu ratezi rucsacul tău ideal.

Designerul îşi doreşte să ajungă la un nivel, când produsele sale vor fi cumpărate ca articole de colecţie. Vă spunem ferm convinşi că acestea nu sunt simple rucsacuri, ci adevărate obiecte de artă.

Preţ: de la 500 de euro

Alina Vigovscaia 

Rucsacuri și genți din piele naturală

Pagina personală pe Facebook


Alina a cusut prima geantă de pe când era studentă în cadrul cursului „Prelucrarea artistică a pielii”, atunci a apărut ideea de a-şi crea propriul brand. În prezent Alina coase genţi şi rucsacuri. Articole sunt realizate în totalitate manual.

Ne plac accesoriile acestui brand pentru cusătura îngrijită, combinaţiile cromatice extraordinare şi designul laconic. Dacă îţi doreşti o geantă de la Vigovscaia, scrie-i pe pagina de Facebook, deoarece deocamdată brandul nu este prezent pe reţelele de socializare.

Preţ: de la 800 de lei

Velibook

Un sortiment bogat de articole din piele naturală

Facebook

Iniţial Velibook confecţiona agende, iar acum are în gama de produse portmonee, poşete, huse pentru laptopuri şi tablete, precum şi genţi şi rucsacuri. Brandul foloseşte doar materiale naturale, deoarece, în opinia fondatorilor, acesta este cel mai practic şi durabil material.

Preponderent cumpără pielea de la furnizorii autohtoni, iar uneori din Italia. Toate articolele sunt cusute manual şi numai la comandă.

Preţul genţilor: de la 1700 de lei

PANNIKIN

Rucsacuri şi genţi la brâul din materiale textile

Facebook

PANNIKIN este un mic brand local. Fiecare articol este confecţionat 100% manual, de la broderie până la etichetă. Le recomandăm să atragă atenţia la acest brand amatorilor de călătorii, deoarece ei confecţionează rucsacuri artizanale de calitate şi foarte încăpătoare. Genţile la brâul sunt foarte comode, o vastă gamă de culori şi cu broderie drăguţă, exact aşa cum ne place nouă.

Preţ genţi: de la 300 la 500 de lei
Preţ rucsacuri: de la 650 la 950 de lei

Maalex

Articole din piele ecologică

Facebook


Maalex este singurul brand din lista noastră care utilizează pielea ecologică. Aceste articole pot fi purtate (sau dăruite) de către cei, care au renunţat la pielea naturală. Un alt avantaj al pielii ecologice este preţul accesibil. Brandul oferă o gamă largă de modele pentru orice gust, de aceea, îţi recomandăm să le vezi pe toate.

Preţ: de la 115 lei

(16823)

comments powered by HyperComments
Maria Mirnaya

jurnalist

Alte articole la aceiaşi temă