20 de motive să iubeşti toamna (şi să nu te întristezi că vara a trecut) - Om Activ

20 de motive să iubeşti toamna (şi să nu te întristezi că vara a trecut)

872

20 de motive să iubeşti toamna (şi să nu te întristezi că vara a trecut)

Olesea Bogutskaea

psiholog, membru al Asociaţiei Psihologilor şi Psihoterapeuţilor a RM, membru al Asociaţiei Psihologilor Practicieni GIPNART

Toamna mulţi se lasă cuprinşi de nostalgie. Cu toate că tristeţea tomnatică nu are la bază motive întemeiate.
Cauzele lăuntrice se ascund în percepţia subiectivă a realităţii. Toamna natura cade în hibernare, iar omul nu face excepţie. Dacă omul este predispus să perceapă negativ lumea din jur, proiectează pe sine aceste procese fireşti, consideră că ceva nu e în regulă cu viaţa sa ori că toamna nu ai decât să fii nostalgic şi să te laşi cuprins de tristeţe.

Dar toamna are farmecul său şi nu este neapărat să cădem pradă melancoliei. Astăzi avem scopul de a vă reaminti despre aspectele care îi redau un farmec aparte anotimpului auriu, care-l fac unic şi minunat şi pentru care nu avem cum să nu iubim toamna.

  • 1Toamna putem păşi prin covorul foşnitor de frunze ruginii şi chiar să sărim în grămezile de frunze. Doar că va trebui să alungi gândul că-ţi vei murdări hainele.
  • 2Putem face şedinţe foto extraordinare pe fundalul peisajelor tomnatice. Aceasta cu siguranţă îţi va ridica starea de spirit şi respectul faţă de sine!
  • 3Toamna este destul de cald, dar ţânţarii nu mai roiesc în jur. La picnicuri nu te vor mai deranja insectele sâcâitoare.
  • 4Este anotimpul când se bea cacao şi ceai aromat, şi a serilor sub plapomă cu o carte în mână.
  • 5Să nu uităm de culesul ciupercilor şi a fructelor de pădure. De peisajele pitoreşti, de aerul proaspăt – cel mai gustos produs natural pe care ni l-a dăruit natura.
  • 6Toamna este deosebit de plăcut să uiţi de toate grijile în atmosfera călduroasă a unei cafenele, privindu-i pe oamenii mereu grăbiţi şi admirând picăturile de ploaie…
  • 7Şi dacă a venit vorba despre ploaie, adu-ţi aminte de momentele zglobii când poţi sări prin băltoace în ciuboţele!
  • 8Toamna în Moldova este bogată în fructe şi legume de sezon! Nu ezita să-ţi faci smoothie, fresh-uri şi cocktailuri. În ultimul timp accesul la produse ecologice este un lux. Apreciază-l la justa valoare.
  • 9La acestea se adaugă mănuşile şi fularul preferat! Este timpul potrivit să-ţi alegi o căciuliţă extraordinară.
  • 10Este timpul când iau naştere capodopere şi idei creative, pe care neapărat vrei să le transpui în viaţă aici şi acum, sau la primăvară, când vei fi plin de forţe.
  • 11În toamnă, se lansează sezoane a tot ceea ce este posibil – de la seriale online până la diverse cursuri de instruire. De-ai putea să le reuşeşti pe toate!
  • 12Toamna este minunat să călătoreşti. În primul rând, este sezonul de catifea, iar în al doilea rând, țările se îmbracă în straie mai elegante. Cât de plăcut este să rătăceşti pe ulicioarele oraşelor necunoscute, nu-i aşa?
  • 13Ai putea să revii la alergări. În sfârşit zăpuşeala nu te doboară, iar răcoarea te înviorează şi nu trebuie să-ţi faci griji că arşiţa te va slei de puteri din primele ore ale dimineţii.
  • 14Deja poţi să-ţi alegi ţinuta pentru sărbătorile de iarnă.
  • 15Poţi aprinde lumânări când cade amurgul. Mai romantic ar fi să foloseşti lămpi cu arome şi beţişoare parfumate.
  • 16În sfârşit poţi reveni la machiajul obişnuit.
  • 17La fel te poţi înscrie la cosmetolog pentru procedurile preferate.
  • 18Te poţi aduna la jocuri de masă cu prietenii reveniţi din vacanţă.
  • 19Dacă totuşi simţi nevoia, te poţi lăsa cuprins de nostalgie privind melodrama preferată sau sub acorduri melancolice. Dar să nu te laşi absorbit complet de această stare. Nu prea mult şi nu prea profund.
  • 20În cele din urmă, adu-ţi aminte cât de dulce este somnul când asculţi căderea monotonă a picăturilor de ploaie după geam!

(872)

comments powered by HyperComments
Olesea Bogutskaea

psiholog, membru al Asociaţiei Psihologilor şi Psihoterapeuţilor a RM, membru al Asociaţiei Psihologilor Practicieni GIPNART

Alte articole la aceiaşi temă