3 măști care cel mai adesea camuflează sentimentul de vinovăție - Om Activ

3 măști care cel mai adesea camuflează sentimentul de vinovăție

4709 / 20.05.2020
Acum mulți se simt vinovați pentru că nu se pot impune să studieze o limbă străină, despre aceasta am scris aici. Totodată, unii nu au putere să înceapă din nou să se bucure de viață pentru că e pandemie și sunt vremuri grele.

Dar acesta nu este un sentiment nou și nu este determinat de evenimentele recente, îl cunoaștem de la primele amintiri. Mulți trăiesc fiind presați de sentimentul de vinovăție și nu uită de el niciodată, dar nu-și pot ierta greșelile comise.

El ne consumă puterile și energia, deoarece este un sentiment toxic, care arde totul din interior și lasă cicatrici adânci. Este dușmanul lumii noastre lăuntrice, a calmității și armoniei, a ceea ce este necesar pentru a putea fi fericit.

Este un sentiment mereu flămând – care se hrănește cu gânduri destructive, cu temeri și anxietate… Pentru început să învățăm să-l distingem la noi și la alții pentru a înțelege ce stă la baza comportamentului altor oameni.

Agresiune ascunsă

Vinovăția apare după ce te-a jignit sau te-a certat cineva. A fost dureros, dar nu te-ai apărat şi nu ai făcut tot ce ţi-a stat în puteri. Cel mai probabil pentru că erai doar un copil.

Ori s-ar putea să-ți fi insuflat cineva acest sentiment, însă încă mai mocnește dorința de a schimba situația, de a răspunde corespunzător, de a face ceva. Dar de cele mai multe ori, aceasta este imposibil, iar ca răspuns la disperare, picătură cu picătură se adună agresiunea lăuntrică.

Adesea nu înțelegem ce anume ne provoacă supărarea, dar suntem siguri că suntem supărați. Uneori supărarea este însoțită de iritare constantă la vederea agresorului, la nemulțumire și pretenții exagerate.

Cine din voi nu a încercat astfel de sentimente față de părinţi? Anume aceasta este agresiune ascunsă în inconștient, dictată de sentimentul de vinovăție.

Predispoziția ”Nu merit să fiu fericit”

Aceasta îi însoțește pe cei, care consideră că nu are importanță și nu e bine să lupte pentru fericirea și interesele sale.

Unii îi numesc egoiști pe alții, ba chiar se mândresc că nu sunt ca ei. Alții toată viața nu trăiesc cu persoana iubită şi o fac ”de dragul copiilor” sau pentru că ”părinții nu vor rezista divorțului”. Este omul, care toată viața nu atinge idealul, conform criteriilor sale și din această cauză este cuprins de vinovăție. Aceasta la rândul său îi periclitează necesitatea sănătoasă de acceptare, de laudă, de grijă, de susținere… și atunci persoana crede că nu le merită.

Își cere scuze frecvent

”Îmi cer scuze, aș putea să vă întreb?” – psihologii tot timpul atrag atenţia la predispoziţia oamenilor de a-şi cere scuze la orice pas şi la politeţea exagerată.

  • Îmi cer scuze, aş putea să intru?
  • Scuzaţi-mă, cântăriţi-mi, vă rog, jumătate de kilogram de castraveţi.
  • Îmi cer scuze de deranj, dar…

În acest caz nu este vorba despre politeţe, care poate fi exprimată pe altă cale. Dacă persoana îşi cere scuze la orice pas, altceva e la mijloc. Pentru ce anume îşi cere scuze? Uneori se creează impresia că îşi cere scuze pentru propria existenţă. Pentru că a îndrăznit să bată la uşă, adică nu, pentru că s-a încumetat să se infiltreze în viaţa altui om.

Neacceptarea de sine, lipsa sentimentului că valorezi ceva, exagerarea importanţei altui om… O asemenea persoană se simte vinovată că a îndrăznit să sconteze pe ceea ce nu i se cuvine (în opinia sa). Şi încearcă să atenueze sentimentul de vinovăţie cerându-şi scuze. Îţi este cunoscută situaţia? Întreabă-te în faţa cui îţi ceri scuze de fapt?

Sentimentul de vinovăţie ia forme ciudate uneori. Nu întotdeauna arată ca „sunt vinovat în faţa ta”. Aceasta poate să spună „îmi fac griji fără motiv, or totul e în regulă, dar e ceva ce mă ţine mereu tensionat”.

De asemenea, sentimentul de vinovăţie poate fi ca un tabu pentru viaţa deplină şi plină de bucurii, de exemplu, în legătură cu pandemia. În articolul următor vom veni cu o serie de recomandări cum să lichidăm sentimentul de vinovăţie. Dar acum ne vom rezuma la un singur argument în favoarea sintagmei „de a fi mereu fericit” – aceasta este singura obligaţie incontestabilă a omului.

Trebuie să căutăm şi să găsim propria fericire. Ea este forţa motrice, care ne determină să mergem înainte şi să ne facă mai buni nu doar pe noi, dar şi pe cei apropiaţi, orice s-ar întâmpla în jur.

(4709)

comments powered by HyperComments
Olesea Bogutskaea

psiholog practic din anul 2010, membru al Asociației Psihologilor și Psihoterapeuților din RM, membru al Asociației Psihologilor Practicieni HYPNART

Alte articole la aceiaşi temă