Cosmeticele pentru vacanţă: 9 musthave-uri pentru cei, care pleacă la mare - Om Activ

Cosmeticele pentru vacanţă: 9 musthave-uri pentru cei, care pleacă la mare

5567 / 21.06.2018
Apa sărată şi soarele arzător nu sunt cei mai buni prieteni ai pielii şi podoabei capilare. Însă te poţi împăca de minune cu ele, dacă vei recurge la mijloace de protecţie. Fă-ţi valiza după lista de mai jos.

  • 1Produs pentru protecţie solară.

Dacă bugetul îţi permite, ia cu tine o cremă de faţă cu efect hidratant şi anti-age, iar al doilea – pentru corp. SPF – cel puţin 30. Dacă nu, atunci foloseşte un singur preparat atât pentru faţă, cât şi pentru corp. SPF – de la 30 la 50, în funcţie de cât timp planifici să te afli la soare. Cum se alege crema de protecţie solară am scris aici.

  • 2Ulei pentru bronzat.

Au nevoie de el cei, care vor mai iute să obţină un bronz frumos roşcat. De obicei aceste uleiuri au un SPF nu prea înalt (8-12), dar suficient ca să nu te arzi şi carotinoide pentru a obţine o nuanţă frumoasă a pielii bronzate. Combină-le între ele – aplică pe picioare ulei de bronzat, iar pe umeri – protecţie completă.

  • În acest scop ai putea folosi ulei de cocos.
  • 3Preparata după bronzare.

Ia mai multe cu sine.

1. Pantenol ­– în caz de arsuri puternice sau înroşire intensivă a pielii.
2. Gel Aloe Vera – pentru hidratare rapidă şi profundă.
3. Cremă după bronzare cu vitaminele A, E, pantenol şi complex de calmare – pentru restabilire.

După duş aplică pantenol pe zonele înroşite ale corpului. După care foloseşte gel Aloe Vera. Dacă senzaţia de piele uscată nu dispare, atunci aplică o cremă după bronzat.

Repetă procedura înainte de somn ca să nu ai pielea descuamată în primele zile când vei reveni de la mare.

  • 4Mască hidratantă.

Foloseşte o mască cu acid hialuronic, însă nu din stofă – nu necesită spălată, răcoreşte perfect în caz de arsuri şi elimină roşeaţa.

  • 5Cremă de noapte pentru faţă.

Foloseşte în calitate de preparat hidratant pe noapte ser cu acid hialuronic sau orice cremă cu efect intensiv de hidratare. Dacă ai bugetul limitat, atunci utilizează toate cele trei produse din punctul precedent.

  • 6Mască regenerantă pentru păr.

Nu mai pomenim de şampon şi balsam. Adaugă la ele o mască, care se clăteşte sau nu. Ea te va ajuta să nu te întorci cu o căpiţă de paie pe cap din cauza razelor arzătoare ale soarelui şi a apei sărate. Bineînţeles nu uita să-ţi acoperi capul. Înainte de a ieşi pe plajă, ai putea să aplici pe păr puţin ulei de protecţie.

  • Aplică masca de păr de la vârfuri până la mijlocul lungimii, atunci nu vei avea rădăcinile grase, iar coafura îşi va păstra prospeţimea timp mai îndelungat.
  • 7Spray, care facilitează pieptănarea.

Acest produs se regăseşte în orice serie de îngrijire a părului. Pulverizează-l pe părul umed şi piaptănă atent, începând de la vârfuri şi înaintând treptat spre rădăcini.

  • 8Protecţia ochilor şi buzelor.

Dă preferinţă cremei de îngrijire a pielii ochilor şi buzelor – ea poate fi aplicată atât ziua, cât şi seara. Dacă nu ai găsit unul corespunzător, atunci aplică balsam igienic sau luciu pe buze, iar pe ochi – cremă de protecţie solară, iar în cursul serii – o cremă de hidratare. Nu uita de ochelarii de soare.

  • 9Apă micelară.

Demachiază-te doar cu apă micelară – ea îndepărtează machiajul uşor şi grijuliu. Tonicul şi lăptişorul demachiant ar putea să usuce pielea şi aşa deshidratată. Cum se alege apa micelară am scris aici.

Sperăm că lista noastră de musthave-uri vă va ajuta în vacanţă de unde veţi reveni frumoşi şi odihniţi.

(5567)

comments powered by HyperComments
Dina Mardari

cosmetolog din anul 2009, fondatorul salonului BisMoldova, instructor de epilare cu laser

Alte articole la aceiaşi temă