Ghid la Beauty 2018: Cum să nu ratezi cele mai avantajoase oferte - Om Activ

Ghid la Beauty 2018: Cum să nu ratezi cele mai avantajoase oferte

2604

Ghid la Beauty 2018: Cum să nu ratezi cele mai avantajoase oferte

Dina Mardari

cosmetolog la salonul "Natali", membră a uniunii cosmeticienilor din Rusia, Ucraina şi RM, campioană a RM la depilare, director al «Şcolii moderne de depilare», arbitru internaţional la campionatele de depilare

Ediţia din acest an a expoziţiei Beauty la Moldexpo are o avengură mai mare şi cuprinde tocmai trei pavilioane. În cadrul expoziţiei este prezentat un sortiment colosal de produse cosmetice decorative, de îngrijire a tenului, un pavilion cu preparate pentru îngrijirea părului, numeroase standuri cu mărfuri pentru manichiură, pedichiură şi epilare. Pentru majoritatea produselor sunt valabile reduceri de la 5% până la 50% şi în toate zilele expoziţiei au loc zeci de master-clase.

Din păcate standurile nu sunt repartizate conform tematicii, însă la intrare se poate lua un ghid cu toate brandurile reprezentate şi respectiv cu numărul standurilor. Biletul la eveniment costă 20 de lei, poate fi procurat online sau la faţa locului. Dacă veţi lăsa emailul la recepţie, veţi primi un ecuson cu statut de oaspete VIP – procedura permite de a intra gratuit la eveniment.

Să începem cu mass-marketul, cunoscut pe larg consumatorilor noştri. La expoziţie am întâlnit două standuri cu cosmetică de îngrijire a pielii ale companiei Viorica. Apropo, este valabilă reducere de 20% pentru unele serii de produse.


Din categoria mass-market face parte şi producţia a două farmacii – Farmacia Familiei şi Felicia. Farmaciile au expus preparate de îngrijire a tenului, a pielii mâinilor şi picioarelor, precum şi părului, seruri şi suplimente nutritive. Practic fiece produs este vândut cu reducere de la 5 la 50%, există multe promoţii şi cadouri.


Mai multe magazine de optică au prezentat un sortiment larg de rame. De asemenea, există posibilitatea de a verifica vederea, de a primi o reţetă, de a alege rama potrivită pentru ochelari, de a pune lentilele şi de a primi în aceeaşi zi ochelarii gata. Dacă nu e prima dată când îţi faci ochelari, ştii cât durează procedura de obicei. Sortimentul sărac, lipsa veşnică a lentilelor, meşterul mereu ocupat – la expoziţie nu te vei confrunta cu asemenea probleme. Dacă nu vei găsi un produs la un brand, îl vei găsi la altul.


A expus cosmetice naturale magazinul Antos. Reprezentanţii companiei dau asigurări că produsul este natural şi practic nu conţine conservanţi. Termenul de valabilitate nu depăşeşte 3 săptămâni, timp în care a fost fabricat în Italia şi adus în Moldova. La expoziţie producţia poate fi procurată cu reducere de 20%.

Multe companii au adus speakeri de peste hotare, stilişti, cosmetologi, care dau master-clase. În cadrul expoziţiei veţi avea posibilitatea de a vedea cum lucrează adevăraţii profesionişti, de a observa unele tehnici şi subtilităţi, totodată veţi putea pune întrebările care vă interesează. Într-o oră, cât ne-am aflat la expoziţie, am asistat la cinci master-clase de machiaj organizate de diferite branduri, deoarece cosmeticele decorative profesionale sunt specifice şi adesea necesită anumite tehnici de lucru cu ele. Aveţi posibilitatea de a fi doar participanţi pasivi sau model.


La expoziţie există posibilitatea de a procura paleta Atelier, favorita multor femei. În pofida faptului că există reprezentanţă în oraş, acum pot fi procurate cu reducere.


Deseori brandurile de cosmetice decorative profesionale alcătuiesc două price-listuri: unul pentru larg consum şi al doilea (cu reducere) pentru profesionişti. La expoziţie nu există această restricţie şi veţi putea procura articolele dorite la preţuri reduse.


Să trecem de la mass-market la brandurile de produse cosmetice profesionale. Expoziţia ne bucură cu un sortiment bogat de articole pentru faţă şi corp, terapie SPA- şi wellness ale brandului german Janssen Cosmetics; este reprezentat şi brandul de cosmetică franceză Ericson Laboratoire, cu numeroase produse pentru corecţia siluetei, precum şi pentru îngrijirea pielii hipersensibile şi mature.


La ediţia din acest an sunt numeroase branduri israeliene ONmacabim, Gigi şi Holy Land. Ele expun cosmetice de îngrijire a feţei şi corpului, diverse programe de curăţare, hidratare şi nutritive.


În magazine nu întotdeauna există testere, cel mai frecvent vei procura o cremă închisă. Însă la expoziţie practic la toate standurile există mostre deschise şi veţi avea posibilitatea de a testa produsele. Nu uitaţi că la fiece stand vă aşteaptă de la 4 până la 8 consultanţi, întrebaţi şi cereţi-le sfatul, ei sunt aici ca să vă ajute.

Însă nu toate produsele sunt simplu de procurat nici la expoziţie. Multe branduri cer mai întâi să fiţi instruit în utilizarea produselor. De exemplu, nu vei reuşi să procuri un produs activ de peeling pentru a evita consecinţele nefaste. În schimb la expoziţie veţi primi informaţii despre instruirea necesară.

Totodată, la expoziţie sunt prezentate preparate pentru cosmetologia injecţională, dar bineînţeles le pot achiziţiona doar experţii în domeniu. Din păcate la expoziţia noastră deocamdată nu sunt demonstrate procedurile injecţionale, deoarece sunt necesare şi condiţii corespunzătoare. Însă peste hotare demult sunt amenajate camere sterile de sticlă, unde au loc master-clase de biorevitalizare, mezoterapie etc.

Există şi cosmetice profesionale pentru îngrijirea picioarelor Gehwol ele sunt utilizate de meşterii în manichiură şi experţii în podologie. Brandul produce creme antimicotice, terapeutice, care ajută la îndepărtarea bătăturilor, crăpăturilor, a unghiilor încarnate şi altor defecte.

Tot aici îşi prezintă serviciile saloanele de frumuseţe. Noi am asistat la un master-clase de sugaring organizat de salonul Velvet. La standurile lor veţi putea procura materiale profesionale, atât la un preţ exuberant, cât şi mai econome pentru epilare în condiţii casnice.


Într-adevăr, sunt multe master-clase: vopsirea sprâncenelor cu hena, diverse proceduri cosmetice, pedichiură terapeutică, extinderea genelor, manichiură şi multe altele.


Tot la expoziţii veţi putea să vă faceţi găuri în urechi, cumpăra cercei pentru piercing, paste de colorare a părului în culori vii, camuflaj pentru chelie, ulei pentru barbă şi alte chestii de care n-aţi ştiut până acum!


Vă recomand cu insistenţă să vizitaţi expoziţia. Să nu credeţi că expoziţia de frumuseţe este destinată doar celor, obsedaţi de cosmetice. Este locul unde medicii şi profesioniştii licenţiaţi îşi împărtăşesc experienţa. Nu este neapărat să procuraţi sau să vă înscrieţi la proceduri costisitoare. Veniţi să vă îmbogăţiţi cu cunoştinţe gratuit despre îngrijirea pielii sau poate să cumpăraţi farduri la preţuri avantajoase!


(2604)

comments powered by HyperComments
Dina Mardari

cosmetolog la salonul "Natali", membră a uniunii cosmeticienilor din Rusia, Ucraina şi RM, campioană a RM la depilare, director al «Şcolii moderne de depilare», arbitru internaţional la campionatele de depilare

Alte articole la aceiaşi temă